Floarea vieții & Copacul vieții – Tom Kenyon

„Cosmosul dă naștere unei noi realități iar voi vă aflați în punctul de bifurcație. Voi nu sunteți un organism fizic insignifiant care doar trăiește și moare ducând o viață fără scop. Voi sunteți întruparea conștiinței pure născută din Mama Cosmică – forța principiului feminin primordial care a creat tot ceea ce există.” Hathori

Mesajul Hathorilor

În vastitatea unui cosmos care evoluează continuu, dorim să vă supunem atenției un punct de cotitură, un reper pentru propria voastră evoluție.

S-ar putea să vă aflați acum într-una dintre cele mai interesante și provocatoare situații. Ca ființe umane, purtați în interiorul vostru diferite, să le spunem obstacole, atunci când parcurgeți procesul nașterii voastre care este de fapt propria voastră Ascensiune.

În timp ce voi vă luptați cu nevoile propriei întrupări fizice, cosmosul evoluează rapid iar undele schimbărilor ajung la voi prin intermediul îngerilor. Nu există nici o cale de scăpare din fața acestei forțe evolutive. Sunteți în interiorul ei și parte din această evoluție cosmică.

S-ar putea ca uneori să vă simțiți copleșiți și profund provocați atât de schimbările rapide care se desfășoară în jurul vostru cât și de experiențele interne brutale pe care le puteți avea.

Tsunami-ul energiilor subtile din Soarele Central al galaxiei voastre, din toate stelele, galaxiile și corpurile planetare celeste și alinierile lor conclucrează obligându-vă să vă deplasați când în sus când în jos. 

Depinde doar de voi dacă evoluția voastră spirituală este în sus sau în jos. Vă sugerăm să explorați unele dintre cele mai recente fotografii din lumea astronomiei și a neurologiei. Există o similaritate izbitoare între căile neuronale și rețeaua universului vostru.

Dacă explorați aceste aceste fotografii s-ar putea să observați că rețeaua neuronală și structura intracelulară a corpului vostru sunt aproape identice. Voi sunteți un microcosmos viu al universului și orice schimbare semnificativă din cosmos vă va afecta. Acest lucru este adevărat pentru orice formă de viață de pe Pământ. Dacă sunteți un individ senzitiv, s-ar putea să fiți foarte conștient de aceste conexiuni. Dacă nu sunteți conștient de energiile subtile s-ar putea să nu aveți nici o idee despre ceea ce se întâmplă, dar alinierile cosmice vă afectează într-o manieră profundă – chiar dacă sunteți sau nu conștient de ele. 

Egiptenii antici îi atribuie lui Thoth afirmația: “Precum sus  așa și jos. Precum în interior așa și în exterior.”

Sunteți o parte din holograma cosmică și, ca orice hologramă, corpul vostru păstrează în interiorul său totalitatea întregului cosmos. Funcție de starea de evoluție la care vă aflați, puteți sau nu să fiți conștienți de natura voastră holografică.

Corpul de lumină holografic poate deschide un vast câmp informațional și regenerator dacă știți cum să-l accesați. 

Noi vă împărtășim acest mesaj împreună cu o meditație care să vă susțină în a face un salt evolutiv în propria voastră Ascensiune.

Noi facem acest lucru pentru a putea să vă fortificați corpurile subtile și structura celulară a formei voastre fizice.

Din punct de vedere al schimbării planetare, nu vă amăgiți, nu ați văzut încă nimic. Universul vostru (și toate ființele care există în el) este pregătit să intre în ceea ce am putea numi o hiperpropulsie.

Corpurile planetare și stelare împrăștiate în cosmos sunt vaste depozite de energie și răspund și ele la schimbările forțelor cosmice. Fiecare stea din vastul vostru univers este interconectată și exact ca rădăcinile arborilor care comunică direct unele cu altele, cele mai îndepărtate corpuri celeste de la capătul universului sunt conectate unele cu altele și astfel cu voi înșivă. 

Cosmosul dă naștere unei noi realități iar voi vă aflați în punctul de bifurcație. Voi nu sunteți un organism fizic insignifiant care doar trăiește și moare ducând o viață fără scop. Voi sunteți întruparea conștiinței pure născută din Mama Cosmică – forța principiului feminin primordial care a creat tot ceea ce există.  

Din punctul nostru de vedere forța creativă este atât masculină cât și feminină, ceea ce voi puteți numi Dumnezeu și Dumnezeiță. Ambele sunt necesare. Religiile voastre pun accent pe principiul masculin (Dumnezeu) sau elimină principiul feminin (Dumnezeița) sau ambele. Aceasta este o situație teribilă, o eroare de gândire, care a avut și continuă să aibă un efect devastator asupra evoluție voastre spirituale. Noi vă încurajăm să scotociți după propriile neînțelegeri cu privire la natura feminină a creației.

Una dintre căile de conectare cu misterul feminin este să fiți în natură atenți și conștienți. Accesați-vă conștient cele 5 simțuri și conectați-vă cu energiile subtile emise de regatul vegetal.   

Dacă alegeți să intrați conștienți într-o zonă naturală, orice grup mic de copaci este bun, permiterți-vă să vă conectați cu aceștia prin intermediul simțurilor. Înțelegi că ei sunt santinele ale cosmosului care trăiesc pe planeta voastră. Ei sunt ființe înțelepte și inteligente care vor împărtăși cu voi misterele creație pe care le poartă cu sine.

Nu puteți să faceți acest lucru în realități artificiale. Trebuie să vă scufundați în natură și în câmpul energetic subtil al copacilor, nu în realitatea virtuală. 

Meditația prin sunet pe care v-o oferim se bazează pe activarea energiilor de Ascensiune. Ea atrage pentru voi lumina spirituală din cele mai înalte planuri eterice. Natura acestei lumini este rapidă și plină de potențial transformator.

Nu vă adânciți în această meditație din curiozitate. Este necesar să pătrundeți în ea cu intenție clară și multă sobrietate. Codurile muzicale sunt mesaje vibraționale din cele mai înalte tărâmuri ale luminii. Atunci când faceți această meditație în mod corespunzător interacționați cu forțe care pot și vor transforma circuitele subtile din corpul vostru aliniindu-vă cu evoluția universului din care faceți parte. Dacă veți lucra cu aceste energii în mod regulat veți crea în interiorul vostru ceea ce noi numim semințele ascensiunii. Ele vor deschide și vă vor asista în procesul nașterii care este propria voastră Ascensiune.

Atunci când am contactat acest canal (referire la Tom Kenyon) cu mulți ani în urmă, am menționat că percepția noastră este că Universul lui (și al vostru) a intrat într-o etapă a Ascensiunii mult mai puternică și mai volatilă.

Procesul nașterii a început în mod cert.

Fiți niște moașe bune pentru voi înșivă.

Mergeți și conectați-vă cu copacii.

Întoarceți-vă la simțurile voastre fizice.

Eliberați-vă de manipularea digitală și toxicitatea care a înghițit planeta.

Dacă vă consolidați corpurile energetice subtile și rețeaua subtilă a corpului vostru veți fi capabili să suportați furtuna cosmică care este deasupra voastră. Și, pe măsură ce “rotorul cosmic” se va îndrepta spre voi veți fi capabili să îndurați procesul de extrudare a energiilor negative și a toxinelor din structurile voastre.

Dacă priviți în jurul vostru și observați ființele umane s-ar putea să remarcați că există o mai mare iritabilitate, ostilitate necontrolată și violență a unora împotriva celorlalți. Nu vă implicați în acest tipare de comportament distructiv care conduc spre stări joase de evoluție.

Nu fiți preocupați atunci când experimentați extragerea propriei voastră negativități și toxicități din conștiința voastră. Nu vă condamnați. Mai degrabă folosiți-vă abilitatea interioară de a observa ceea ce se întâmplă și înțelegeți că universul se mișcă prin voi, că eliberarea negativității este doar o parte din nașterea voastră în Ascensiune.  

Fiind ființe care au o structură bazată pe carbon, corpul vostru este făcut din praf stelar. Și natura voastră este asemănătoare cărbunelui. La fel ca și cărbunele, dacă sunteți supuși la o presiune suficient de mare, fie veți fi pulverizați fie veți deveni un diamant.

Această meditație vă va întări astfel încât să puteți să suportați forțele cosmice care vă strâng din toate părțile. Astfel, voi veți putea cu suficientă claritate și perseverență să deveniți un diamant multifatetat. 

Acesta este destinul vostru – doar dacă alegeți asta. 

 

Floarea Vieții și Copacul Vieții

Floarea Vieții este un complex geometric care stă la baza tuturor formelor de viață din cosmos. Corpul vostru nu face excepție de la asta. Vasta și complicata rețea neuronală, meridianele și nadisurile sunt în relație unele cu altele într-un raport cuprins în Floarea Vieții. 

Floarea Vieții hrănește continuu și impactează Copacul Vieții – marea rețea formată din nervi, meridiane, nadisuri care străbate corpul vostru.

Într-adevăr dacă veți privi desenele anatomiștilor, veți vedea că rețeaua nervoasă seamănă în mod remarcabil cu un copac.

În timp ce aspectele Copacului Vieții pot fi văzute cu ajutorul unui microscop, meridianele și nadisurile nu sunt vizibile. Ele există într-un plan mult mai subtil numit corpul eteric. 

Floarea Vieții este și mai subtilă și ea nu poate fi văzută cu nici unul dintre instrumentele pe care le aveți astăzi. Această situație se va schimba pe măsură ce oamenii de știință vor dezvolta căi mai rafinate de a privi lumea microparticulelor din corpul uman. Într-un final, se va confirma că Floarea Vieții este înmagazinată în fiecare particulă atomică din ADN-ul vostru.

Ramificațiile care rezultă de aici sunt imense și intenționăm să vă vorbim despre asta în viitor.

Pentru moment să ne întoarcem la meditație care este o cale de a accesa tărâmuri înalte ale luminii și să genereze stări mental-emotionale și fizice care sunt prin natura lor magice.

Noi împărtășim cu voi această meditație neuzuală pentru ca voi să puteți însufleți propriul Copac al Vieții și ca să vă susținem mai mult în procesul de Ascensionare.

Acest dar este împărtășit cu voi într-o perioadă în care lucrurile se precipită pe planeta voastră și Nodurile Haotice s-au extins până la limita la care îți taie răsuflarea. Acestea includ războaie, foamete, tulburări socio-politice, stres ecologic și alinieri cosmice fără precedent. Într-adevăr oricare dintre aceste Noduri Haotice poate crea probleme dar combinate, ele creează ceea ce s-ar putea numi un Nod Superhaotic în care toate Nodurile Haotice sunt interconectate și amplificate.

Este o ironie în existența umanității faptul că împuternicirea este uneori condiționată de timp și uneori ea este oferită în cele mai grele condiții. Acest dar adus de meditație cu sunet este dăruit în acest condiții dure care au loc la nivel planetar. 

Dacă veți lucra în mod regulat cu această meditație cu sunet și cu o intenție focusată, energia subtilă a corpului vostru va fi transformată.

Aceasta este o muncă sacră sau holistică (pentru a vă face voi înșivă întregi). Este o integrare a celei mai elevate forme de lumină în corpul vostru și acest tip de lumină transformă tot ceea ce atinge. Fiți siguri de asta în timp ce lucrați cu acest prețios dar.

Instrucțiuni pentru meditație

Este obligatoriu să ascultați meditația folosind căști audio stereo. Acest lucru este necesar datorită complexității undelor sonore care sunt interconectate și fără a o audiție stereo impactul acestei meditații va fi modificat. 

Scopul principal al acestei meditații este de a accelera procesul vostru de Ascensiune. De aceea este necesară o abordare sobră și nu o curiozitate prostească.

Lucrul cu această formă de energie nu este altceva decât o upgradare radicală a întrupării voastre. 

Meditația aduce lumină spirituală în corpul vostru energetic subtil (KA) precum și în structura sanguină și țesuturile corpului fizic (KHAT) și ea circulă de-a lungul corpului vostru prin rețeaua neuronală către Sistemul Nervos Central și Periferic. Mai mult, această lumină spirituală curge prin sistemul de meridiane, acea rețea subtilă a corpului care asigură circulația chi-ului către toate sistemele și organele corpului. În cele din urmă, sunetele acestei meditații activează cea mai subtilă rețea energetică cunoscută ca nadis, care păstrează cheia către stările extinse ale corpului și minții.

Aceasta este alchimie interioară la cel mai profund nivel al său deoarece ea transformă și elevează energiile subtile ale forței vitale și deschide un spațiu către misterele rafinate ale complexului corp-minte-spirit. 

Meditația prin sunet poate fi văzută ca o cale de a intra într-o relație conștientă cu propria întrupare ca o Ființă de Lumină. Dacă lucrați în mod constant cu această meditație veți constata că lumină spirituală generată de sunete curge prin corpul vostru atomic , prin structura moleculară și celulară. Și, vor exista perioade de creștere a nivelului de percepție a luminii.

Cu cât mai intens și mai regulat veți lucra cu atât mai rapidă va fi desfășurarea procesului.

Există trei zone importante asupra cărora este necesar să vă focusați. 

Prima este chakra coroană  – vizualizați o sferă de cristal deasupra capului care emană constant un flux de lumină coerentă și transformatoare. Culoarea ei este alb-argintiu, la fel ca și culoarea lunii pline.

A doua este zona perineului – zona în care există cele 8 Celule Nemuritoare. Celulele nemuritoare sunt conținute în energiile subtile ale forței vitale și sunt păstrate la nivelul corpului eteric, nu a corpului fizic. Ele păstrează imaginea subtilă sau matricea divină a formei întrupate. Activarea celor 8 Celule Nemuritoare este unul dintre efectele acestei meditații.

A treia și ultima arie este Canalul Secret (Tubul Pranic) care coboară de la chakra coroană prin centrul corpului spre perineu. Acest canal subtil este axa centrală a câmpului electromagnetic a corpului vostru, un canal pentru energiile subtile. Plasându-vă atenția în chakra coroană și cele 8 Celule Nemuritoare de la nivelul perineului, lumina spirituală care emană din sfera situată deasupra capului coboară și curge prin Canalul Secret spre zona perineului. Pe măsură ce canalul pranic se umple de lumina spirituală alb-argintie, această lumină curge în mod spontan spre sistemul nervos și toate căile energetice subtile.

Mecanica meditației cu sunet

Pe măsură ce lumina coboară prin Canalul Secret de la nivelul sferei alb-argintii de deasupra coroanei spre perineu, curgerea luminii poate lua multe forme inclusiv, dar nu limitate la senzația curgerii unui flux de lichid luminos în țesuturi, organe sau pulsații ale luminii care pleacă de la niuelul Canalului Secret și străbat întregul corp. În anumite situații, lumina din interiorul Canalului Secret poate genera kriyas (mișcări ale corpului fizic) – deplasări față-spate, mișcări ale mâinilor, mudre sau senzația de rotire a axei magnetice a corpului. Dacă aceste lucruri se întâmplă relaxați-vă știind că sunt efecte pozitive care sunt menite să elibereze corpul de energiile limitative sau restrictive.

Când lucrați cu această meditație este important să vă aduceți aminte de puterea luminii spirituale. Datorită naturii sale, această formă de lumină transformă tot ceea ce atinge. Astfel, atunci când lucrați cu această meditație, puteți experimenta din timp în timp un efect de detoxifiere. Dacă începeți să simțiți prea multe emoții negative sau clișee mentale luați o pauză. Faceți o pauză mai mare între sesiuni. Dacă disconfortul este prea mare opriți-vă de tot pentru o vreme.

Vă rog să vă auto-liniștiți într-un mod inteligent astfel încât să nu fiți copleșiți de negativitatea care este eliberată din corpul vostru, indiferent de natura ei (emoții, gănduri, toxine), pe măsură ce vă deplasați spre niveluri de vibrație mai ridicată.

Declarația de intenție - comentariile lui Tom Kenyon

Aceasta este primul mesaj al Hathorilor în care o meditație cu sunet este precedată de o declarație de intenție.

Atunci când am întrebat despre asta, ei au spus că Ascensiunea este un câmp al percepției care se extinde constant din care diferite puteri spirituale pot înflori și se pot dezvolta. Mai mult de atât, atunci când Declarația de Intenție este spusă cu claritate și sinceritate, o forță subtilă dar puternică este eliberată la nivel de corp/minte/spirit pentru cel care face declarația.

Una dintre puterile spirituale fundamentale, pe care expresiile înalte ale Ascensiunii le afirmă,  este dezvoltarea conștiinței non-localizate care transcende atât spațiul cât și timpul. Agenția responsabilă pentru asta este Mintea interioară multidimensională  (Marele M).

Mai mult, Hathorii consideră că atunci când spunem cuvintele intenției (în gând sau cu voce tare) noi ne angajăm într-un salt energetic care poate influența în mod pozitiv alte ființe. Asta va seta un câmp vibrational în mișcare de care pot beneficia nu doar alte ființe ci și noi deoarece noi toți suntem conectați (ne place sau nu) la marea rețea a vieții.

Nu este necesar să folosiți Declarația de Intenție pentru ca meditația să funcționeze. Dar dacă o faceți veți descoperi că propria conștiință va începe să se extindă într-un mod remarcabil.

Aceasta este Declarația de Intenție oferită de Hathori:

Pentru propria mea evoluție și pentru evoluția întregii vieți, fie ca energiile binevoitoare ale acestei meditații să se extindă către toate ființele prin Multivers. 

Notați că această extindere se face către toate ființele prin Multivers. Aceasta se aplică tuturor ființelor indiferent dacă sunt întrupate sau nu indiferent unde se află în spațiu consmic inclusiv alte universuri și dimensiuni ale conștiinței.

Hathorii sugerează să stați cu ochii închiși pentru câteva minute după ce ați ascultat meditația astfel încât să puteți integra experiența. Am descoperit că acest sfat este foarte util în special dacă sesiunea de meditație a fost intensă din punct de vedere energetic

Meditația de bază durează 5:20 minute. Puteți să o ascultați de mai multe ori pentru o sesiune mai extinsă. 

Pentru a o descărca apăsați aici .

Traducere adaptată după  articolul lui Tom Kenyon. Articolul original în găsiți aici.

Distribuie
Your Bag
Shop cart Your Bag is Empty
Advanced Business Technologies