Resemnare vs Acceptare SAU Suferință vs Bucuria de a fi
Resemnarea
Conform DEX online, resemnarea înseamnă a te supune, a suporta un rău fără împotrivire.
Când am citit această definiție m-am întrebat cine ar accepta așa ceva. Și cu toate acestea, atât experiența personală cât și a altor femei pe care le-am consiliat de-a lungul vremii, mi-au arăta că toate o facem.
De unde vine această supunere necondiționată în fața “răului” care se plasează în fața noastră?
Din educația primită și din propriile noastre răni. Acesta este răspunsul scurt.
Este un răspuns nesatisfăcător, nu-i așa? Egoul îl respinge instantaneu iar mintea se încurcă în propriile sale povești iluzorii. Și cu toate acestea, atunci când începem să sondăm lumea noastră interioară descoperim că acesta este adevărul.
Ne este frică să nu ne supunem pentru că, dacă am face-o, ne-am întoarce viața cu susul în jos.
Dacă am face-o riscăm să nu mai fim iubite, acceptate, am intra în gura lumii, am fi împroșcate cu noroi și reproșuri, ne-am simți izolate, condamnate, puse la zid și înfierate cu fierul roșu.
Femeia trebuie să se supună!
Acest slogan plutește în interiorul ființei noastre alimentând toate poveștile de groază legate de traiul și supraviețuirea în această lume.
Pentru că suntem create ca ființe sociale ne dorim să aparținem – relației, familiei, grupului, colectivului, societății. Pentru că la începuturile lumii am fost născute din iubire divină, ne dorim această iubire în viața noastră. Pentru că inițial ni s-a acordat respect și încredere ne dorim să primim aceste lucruri de la cei din jur.
Dar lumea se dovedește a fi crudă și dură și ne cere sacrificiul de sine pentru a primi în schimb firimituri din cele de mai sus.
Resemnarea a devenit în timp o cale de a supraviețui zilei de astăzi și o cale pentru a putea întâmpina ziua de mâine.
Ne resemnăm și ne facem mici, tot mai mici, ne aruncăm la coș stima de sine, ne dezicem de înțelepciunea interioară, ne cedăm puterea tocmai celor care ne domină și ne oprimă. Ceas de ceas, zi după zi, ne mințim spunându-ne că am făcut bine ceea ce am făcut și fugim tot mai departe de adevărul interior și menirea noastră.
Egoul ne ajută să ne îmbrăcăm minciuna în paiete colorate și să credem că aceasta a fost cea mai bună alegere. Și o face cu atâta migală și putere încât, chiar și atunci când viața ne arată că am greșit, noi tot nu vrem să credem.
Nu credem. De aceea perseverăm în resemnarea noastră spunându-ne că atât am putut, că nu putem să avem, să facem, să fim mai mult.
Acceptarea
Conform aceluiași DEX, a accepta înseamnă a consimți, a fi de acord, a încuviința.
Toate aceste verbe au în comun faptul că pentru a le întreprinde este necesar
- să fim conștiente de ceea ce ni se propune/ cere
- să evaluăm această propunere/cerință funcție de valorile noastre
- să decidem în mod asumat
Și dacă ar fi să le grupăm într-un cuvânt, acesta ar fi responsabilitate.
În lipsa responsabilității acceptarea se transformă în resemnare.
Responsabilitate față de ce?
Responsabilitate față de noi însene, față de alegerile și acțiunile noastre, față de viața pe care am trăit-o și mai ales pe care vrem să o trăim
Când suntem responsabile schimbăm lumea!
Când devenim cu adevărat responsabile ne reașezăm în puterea noastră de a fi și de a crea.
În același timp, ne împuternicim cu încredere și curaj pentru a schimba ceea ce cu mâinile noastre am construit. Și nu în ultimul rând, responsabilitatea ne arată că nu există nici vinovați, nici salvatori în afară de noi însene.
Acceptarea ne cere să privim cu atenție în noi, să dăm preșul la o parte și să privim noroiul sufletesc pe care l-am ascus sub el. Ne cere deschidere, devotament și mai ales o deplină sinceritate față de toate durerile și suferințele îndurate.
Acceptarea este poarta prin care intrăm într-un fel de purgatoriu personal unde suntem obligate să stăm în genunchi și să spălăm cu lacrimi fiecare rană pe care ne-am pricinuit-o.
Este greu, este dur, este înfricoșător? Da, este! Este pe măsura a ceea ce ne-am obligat să îndurăm din resemnare, frică și fugă de sine.
Dar, doar aici, în această noapte întunecată a sufletului, se poate naște adevărata putere a acceptării de sine, de aici magia necesară pentru a păși în lumea iertării și iubirii de sine.
Concluzie
Resemnare
- Resemnarea înseamnă fugă de sine.
- Resemnarea înseamnă deznădejde
- Resemnarea înseamnă frică.
- Resemnarea înseamnă desconsiderare de sine.
- Resemnarea înseamnă negura victimizării.
- Resemnarea înseamnă reziliența în suferință.
Acceptare
- Acceptarea înseamnă responsabilitate față de sine.
- Acceptarea înseamnă credință.
- Acceptarea înseamnă curaj.
- Acceptarea înseamnă onorare de sine.
- Acceptarea înseamnă reziliența în iubire.
- Acceptarea înseamnă strălucirea bucuriei de a fi.
